Pictând Tăcerea

Am pictat Tăcerea Pe o tristă pânză; Tremură stingheră, Ca o biată frunză. În copacul vieții, Ramuri seci, bocesc. Sunetul se-aude În minte, firesc. Lumina e crudă, Neagră-n albul ei. Răstignite-n ceață, Umbre, câte vrei. Un ”ceva” se pierde În nociv ”tăcut”. O pată ciudată, Zboară spre trecut. Reci culori, pierdute În visul ”regesc”, Nu se văd de traiul, Vag de ”pitoresc”. Plumburiu, fundalul, Îngustează sensul. Țipă totuși pânza, Fără-a ști ce-i glasul. Am pictat Tăcerea; Ce-a rămas din ea: O Noapte, ce-n ziuă, Din Lumină bea. Sigur, nu îi place Rama grea, de fier. E a legii fire: Și viețile pier.