Plouă-n gemete umane

În lacustră desfătare, Apa plescăie în bălți. Ploaia și-a ieșit din fire, Ca și ieri și-n alte dăți. Drumul, tot, e o mocirlă; Ca și-n parlament, știi tu. Singura speranță-i ”Valea!” La noi ține, la ei nu. S-a uscat totu-ntr-o lună; Ei ne ”seacă” ani și ani. Patru, pentru prima oară; Mult mai mulți, apoi, pe bani. Revenind la balta-ntinsă, Dăm în ea, căci proști suntem. Înghițim tot ce ne bagă Ei, pe gât, c-atât putem. Cizmă n-am, dar am bocancul, Biun pentru un șut în… gând, C-așa simt, când beau amarul Din paharul fără fund. Cu larghețe-n viața ”grasă”, Ținând seama de ce vrea, Toarnă, toarnă-n delăsare, Cel ce poate lua din ea. Ne dă nouă, după ceafă, Mâine, și-un picior, în… plin, Dă din gură, căci îi place, ”Gemătorii”-n șir când vin. Plouă-n gemete umane. Cât putem să suferim. Hai cu viața la plimbare! Poate, poate-l ”nimerim”…