Ploaia unui ultim drum

Valuri-valuri vin rafale. Tabla bubuie acut. Un pahar, prea plin da soartă, Se revarsă nebăut. Stropii reci, de Toamnă șuie, Tropăie înverșunati. Oameni-și închină viața Unor vise, nempăcați. Norii negrii, lung cortegiu, Plâng pe rupte până-n zări. Un copil înjură școala; E orfan, născut din ”flori”. Gropile se simt mai bine, Astupate de băltoci. O femeie-și ceartă soțul; E sătulă, zău, de porci. Streșinile, sparte-n gură, Hâd zâmbesc, murate rău. Un bătrân ca ele, cere, Lumânarea… pentru ”hău”. Pe ferestre, umbre sure, Păsări-lacrimi sunt în stol. Din Clepsidra vieții, spartă, Cade-un ultim ”praf”, în gol. Ziua trece, ziua vine, La mormânt au plâns puțini. Ieri l-au îngropat, pe ploaie; Doar ai lui… Restul?… Străini.