Primul ghiocel

Lâng-o cruce, ”destrămată” De ninsori, și ploi, și vânt, S-a ivit un fir de viață, Ghiocel plăpând și sfânt. E târziu în miez de iarnă, Dar zăpada n-a căzut. Nu și-a pus problema ghieții; Doar Lumină a văzut. A plouat puțin, poleiul S-a-ncrustat în tot ce-i viu. N-a fost răstignit pe cruce; Suferea la fel cu-n Fiu. Strâns în crusta nemiloasă, Sub un vânt crud și tăios, Sfida legile trăirii, ”Clopoțind”, din cap, sfios. Ne spunea de primăvară… Geru-n noapte s-a-ntețit… Chiar zâmbea, la proasta Vacă, Ce, în treacăt, l-a strivit…