Prostia

Gurile și-au revenit; Cârâit pe pofte. Vestea s-a întins în sat, Din curte în curte. -Se va da la cei mai buni! Toți sar, iuți, grămadă. -Proștii vor primi mai mult! Brusc, se face coadă. -Trebuie s-o dovediți! Ori una, ori alta. -Ce-i mai mult, e mult de tot? -Pește are balta. -Păi, atunci, deștepți n-avem; Poate doar Nebunul; Tot o-ntoarce, cum vrea el, Și ne-arată pumnul. -Îi dăm lui ce-i mai puțin; Sau deloc, mai bine. -Carele le vom goli; De prostime-s pline. -De prostie vrei să zici, Nu că stați în ele? -Boi n-avem, au coviltir; Sunt rudele mele. -Păi, atunci, sântem de-un neam, Înrudiți cu toții. -Asta-i bine, că, sărmani, Ce să fure hoții… E un sat, nimic mai mult, Plin de ”orișicine”, Care-i prost să vină-aici, Ca rudă, cu mine.