Problema: oul

O Găină, flendurită, Și la minte cam ”pleoștită”, Se-nvârtea prin curtea largă, Plctisul, să și-l mai ”șteargă” O ”bătea” gândul, săracul, Unic, stors și chinuit, Să renunțe să mai facă Oul ăla aiurit. Să fie și ea o ”doamnă”, Ca Stăpâna prin vecini, Și Ccoșul să n-o certe, Inventâd, ades, ”pricini”. O tot ”calcă”, în picioare, Nu culcată, ca un om; Scapă, doar când reușește, Să sară pe-o creangă-n pom. El n-o ”aia” c-o iubește, Ci ”din pricină de ou”, După cum, prost se exprimă, Nu c-ar fi, în toate, bou. Uneori chiar reușește S-o-”nfioare” până-n cap, Dar întâi o obosește, Alergând-o, ca la trap. Ea nu vrea să recunoască Că plăcerea-n ea e ”vraf”, Și se scutură, si-o-ntinde, Chipurile, de la praf. Ea ar vrea, mai des s-o ”pună” Însă el, pe ”Nu!” pornit, Așteaptă să facă Oul; Doar apoi, alt ”ciocănit”. De nu-l face… ziua-i lungă; Plictisuri din berechet. Doar o dată, cu o floare… Cu vecini-ar fi buchet. E convinsă că se poate; Ce, Stăpâna nu-i la fel? Fără prunci, cu Soț ”grămadă”, Are timp… de mulți ca el.