Stăpân de pom

Gândurile negre M-au trezit în zori. Ceru-abia se vede, Rău pătat de nori. Undeva, acolo, În, sau după el, Cu Iertarea-n suflet, O fi, poate, El. A simțit greșeala Și în primul om. L-a lăsat s-o facă, Ca ”stăpân de pom”. I-a pus la picioare O Natură vie, Urându-i, pesemne, Pe veci să o ție. L-a făcut asemeni Într-un sens ciudat, Parcă prea în pripă, Când n-a mai răbdat. A-nțeles pesemne, Ce mult a greșit, Da-și asumă vina; S-a retras, spășit. A plecat, pedeapsa, Demnn pentru a-și face, Undeva, departe, Unde Viața ”tace”. Degeaba, acuma, Plângem după El. Mai avem o șansă: Nu suntem la fel…