Uitarea

Mă trezește-o șoaptă; E din vina mea. Visul se destramă; Uit și ce n-aș vrea. Palide nuanțe, De gri spălăcit, Încropesc, stinghere, Visul rătăcit. Mintea nu-l găsește; L-a pierdut și ea. Căutarea-i scurtă; N-a putut? Nu vrea?… Rămâne doar starea De nemulțumire, Și un dram de șansă, Dulce amăgire. Poate dacă ochii-și Regăsesc odihna, Voi reface Calea Și, cu ea, și tihna. Vreau, sau nu, Uitarea Umbra își așterne. Am, ca flori, în suflet, Amintiri perene.