Undeva, greșesc

Închid ochii, deschid mintea; Caut mult, dar nu găsesc. O idee se ascunde; Undeva, ceva, greșesc. Deschid ochi-ncet, spre lume; Greu mi-e însă s-o privesc. Iau realitatea crudă; N-o înghit; poate=o prăjesc. E ciudat; ce văd, se simte; Nu-n idei, ci-n sentiment. Mă repet? Atunci e bine. Mi-era teamă că-s dement. Mă înnebunea, cred, gândul Că nu-I lumea mea, ci-a lor, Că aș fi străin pe-acolo, Doar cu amintiri de dor. Deci, ”ceva” mă afectează; Chiar este un drept al meu. Îl revendic și, stupoare: Nu mi-l dau, și-mi ”cade” greu. -Sunt și eu, un voi, ca alții! Țip, crezând că-s aiurit, Și n-am înțeles prea bine, Când, cei ”tari”, m-au ”repezit”. -Tu, neghiob, îngroașă rândul! Stai la coadă! N-ai cuvânt! Șirul se lungea în zare, Și-am primit, șutul, de-a vânt. Închid ochii; stau în gloată. Oameni suntem; sau ce-om fi, De-acceptăm, stoici, ca noapte, Să existe-n plină zi. Deschid ochii; e iar ziuă. Coada, însă, stă pe loc. Ne distrăm, cum ne e bine: Înjurăm, subtili, cu foc.