Viața-ncărunțită

Oamenii, grămadă, Se-mbulzeau la coadă; Viața-ncărunțită, Se-oprise să șadă. -Ce mai vor și ăștia? Le-am dat ce au vrut, Mi-a spus cu tristețe. -Atât am putut. -Pofta-i orizontul Ce nu se oprește, Ca și zarea, care, Mergând, se lățește. -Dar le-am dat și minte; La ce-o folosesc? -Să gândească, sincer, Nu se obosesc. -Bunul simț atuncea? Din plin i-am dotat. -Terfelit cu ziua, E cam șters, pătat. -Dar respectu-n sine? Oameni i-am făcut. -Viitoru-i astăzi, Restul doar trecut. -Și credința dragă În ceva divin? A intrat la apa, Pusă-n prea mult vin.