Vorbe

Vorba-și schimbă fața, Cam după cum vrea, Savurând contextul, Și ideea rea. Uneori, de bine, ”Minciunește” fin. Alteori, te ”duce” Și cu preșul, lin. De-obicei e ”plină” De un interes, Ce nu iese-n față, Că-i timid, cu fes. Când e de-alinare, Se ”topește”-n plâns, Copleșită, iute, De amarul strâns. De e de iubire, Nu-ți vine s-o crezi, Căci gândul te duce Doar la tot ce pierzi. Faptele incită, Des, la rugăciuni: -S-o mai cred, o, Doamne?!… Tot sper în minuni…