BALUL VIEȚII

În sclipiri de aur și în negru voal, Îngerul și Moartea, se rotesc în Bal. Zilele se-nșiră, liniștite-n spate, De tumultul vieții, noaptea le desparte. Orele trecute, nu se mai zoresc, Clipe-nsingurate, din somn se trezesc. Rătăciri de umbre, amintiri uitate, Se răscoală-n visul, vieților deșarte. Suflete curbate, de grea îndoială, Răscolesc tăcerea, într-un veac de boală. Nimănui nu-i pasă, de lumina rece Răstignită-n ceruri; viață care trece. Vrerile se-adună, în potrivnici uri, Cel ce poate are, mult mai multe guri. Suferința-și pune, capul la mezat, Și câștigă-ntruna, pe pământ turbat. Fericirea-și cere, dreptul la născut, Ca-ntr-o iesle caldă, fără așternut. Peste zări se-abate, greaua nicovală, De urgii-ndesate, în a vieții oală. Speranța se zbate, înecată-n mal, Răscolită silnic, de-al tristeții val. Pasiuni, cu jale, se sfădesc în scrum, În vâltoarea clipei, au uitat ce-i bun. Rătăciri de patimi, se strecoară stinse, Pe cărări secate de vise învinse. Aruncată-n haos, speranța se zbate, Tristețea o poartă, departe, departe. Zorii re-nvierii, într-o demnă viață, Se arată tulburi, aninați de-o ață. Peste toate trece, în cernit veșmânt, Umbra care lasă, goluri pe pământ. În sclipiri de aur și în negru voal, Îngerul și Moartea, se-nfrățesc la Bal.

---