Amare clipe

Amare clipe, cu gust de amintiri, Ce țin pioase umbre, În chip de rătăciri, Neliniști sfârtecate, De-a nopții grea tăgadă. În negrul vid, asemuit, cu moartea cea deplină, Mi-ar fi sălașul cuvenit, iar sufletul lumină. În camera în care sunt, cu draperii uscate, Se simte urma unui cînt, un zbucium lung în noapte. Iar negurile vin mereu, se-adună necurmate, Tăcerea-i grea pe trupul meu, în clipe vinovate. Iar ochii îi deschid din nou și iar și iar și iară, E noapte grea în jurul meu; afară-i primăvară. Au fost copii ce-au legănat păpușe-n zgomot surd de bombe și mingea spartă-au rătăcit în colbul ridicat de trombe. Pierduți au fost pentru părinți, străini în nopți încinse, dar au țesut, cu ochi închiși, noi zări și noi idei și vise. Copii de ieri, copii de azi, legați doar în trăire, unii au vrut și alții au, ceva…din…omenire. *