Dangăt de viață

În liniștea, ce-a nopții, tăcere o precede, Când seara-și stinge vrerea, de-a mai pluti puțin, Iar norii de-ntuneric, prea lacomi se extind, Cu aspră urgisire, peste un cer străin, Se-aude-un dangăt tainic, de clopot, din senin, Ce înfioară viața, de lapte și venin. Cei mici, privesc cu teamă; cei mari, încrâncenați. Cei slabi se lasă-n voia-I; cei tari se simt blamați. Nevolnicul se roagă; sărmanul tot la fel. Sătulul nu ia seama; azi totu-i pentru el. *