Frunze

Frunza prea-plecată, vântul o-nfioară. După soare pleacă, ca și-ntâia oară. Vijelii de vară, nu pot s-o doboare, Arșițe prelunge o fac doar s-o doară. Omul ce se pierde, printre alți nebuni, Se întoarce singur, într-o zi de luni. Săptămâna-ncepe cu regretul „ieri”, Zilele lungi se scurg, în alte tăceri. Tot ce ai te doare, mai mult decât crezi, Când nu ai ce pierde, nu ai ce să pierzi. *