La bandă...

-printre străini- Oamenii se ofilesc, într-un ritm aiurea, Banda zboară fără sens, nimicind trăirea. Mâinile se zbat din greu, fără încetare, Banda curge-n infinit, tristă, rece, tare. Ochii se rotesc în van, timpul să-l cuprindă, Ceasul vieții-mpotmolit, se zbate în tindă. Orele se scurg din greu, grele de sudoare, Trupul strigă obosit, inima tresare. Strigăte în prag de an: „Vrem și noi acasă!” „Ați venit ca să munciți! Nouă nu ne pasă.” Și așa, la infinit, clipe mor în șoapte, Aninate de un vis, vis pierdut în noapte. *