Nimeni nu te minte

Murmur vag, pe stradă, murmur greu, în gând. Murmur trist, pe prispă, murmur stins, plângând. Îmbrăcați în haine, de parăzi și cor, Demnitarii joacă, îmbuibați de zor. Goliciunea strânsă, pe la colț de stradă, Suge-o coajă neagră, dornică să-i vadă. -V-am adus speranța, zilelor de mâine! -Ne e foame însă! Mai vrem înc-o pâine! -Luați din aia veche. Și mâncați mai rar. -Noi am vrea, dar cioara, croncăne pe par. -Și ce dacă? Las-o! S-o vedeți la iarnă… -Grânele-s pe ducă. Găuri am în haină. -Îmbuibarea strică. Uite, ca la noi… -Hai să-ntoarcem hora. Să fim noi, ca voi. -E păcat măi frate. Greu am adunat… -Risipim noi totul, cum ne-ați învățat. -De promiți că mâine, mă votezi din nou, O să-ți dau o pâine, albă, azi cadou. -Și ulei, făină? Ne-ați promis în van… -E trecut măi dragă. E trecut… în plan. -E înscris acolo, sau e amânat? -Prea o iei de bună. Ia ce ți-a fost dat. -Mult prea multe maică, geme o bătrână. -Vezi? E mulțumită. Nu mai da din mână. -Greutăți și jale, lacrimi și dureri… -Să lăsăm azi asta. Sunt simple păreri. -Să vorbim iar vorbe? Să mâncăm cuvinte? -Vezi? Mai vii de-acasă. Nimeni nu te minte. -Ce mâncăm deseară? Ceapă și cu pâine? -Lasă ceapa frate, că mai e și-un mâine. -Și copiii, nora? Ce mă fac cu ei? -Ți-am dat Libertatea, ca să faci… ce vrei. *