Scrisoarea

Timpul nu răspunde, la chemarea serii, Zilele se-ntind, pe imașul verii. Orele întoarse, spre dulcea plăcere, Se reped în noapte, pline de tăcere. Numai tu, pe maluri, rătăcind pierdută, Strângi ușor în mână, o scrisoare ruptă. Amintiri de clipe, amintiri de foc, Nu-ți mai par acuma, doar un simplu joc. Ce-ai crezut odată, că nu te atinge, Te-a cuprins în jaru-i, fără-a se mai stinge. Pasiuni nescrise, incredule ieri, Se răsfrâng în ochi-ți, fără să le ceri. Răsfățate gânduri și pretenții dese, Le-ai lăsat în urmă, fără să-ți mai pese. Sentimente calde, ce în râs le luai, Te obligă-acuma, să accepți să dai. Fără reticențe, tremurând de dor, Strângi în suflet calde, amintiri ce dor. Astfel am crezut, că te simți pierdută, Când am recitit, o scrisoare ruptă. *