Taraba

Rădăcini de veacuri, Scoase la mezat, Pe taraba tăcerii milenare, Se chircesc oropsite, De chinul uitării, Privite mai din față, Sau mai dintr-o parte, Arată murdare, Urâte, deșarte. Le laudă timpul, Vechimea și rostul… Taraba-i cam goală Și mic, mult prea mic Este costul. Străinul ce vine Le-nvârte în mână Le-aruncă de-o parte Și cu mâinile, Murdare, De tină, Strigă: -Cu asta vreți voi să faceți o țară!? *