Alt ”Ales de frunte”
Dup-un timp pierdut aiurea, Rătăcind printre umani, A rămas fără-o lețcaie, Cot la cot, cu alți sărmani.
Doar cu vântu-n buzunare Și cu haina de pe el, S-a ”întins” la ”ajutoare”, ”Bene-vole”, într-un fel.
”Bene”-n sensul doar de bine, Pentru el, c-așa-i corect, ”Vole”, clar că din ”volare”, Furt direct, rapid, discret.
Într-o criză fortuită, Fără droguri s-a trezit; Ce-a făcut, nu ține minte, Nici unde s-a ”repezit”.
”Evoluția”-a simțit-o, Și-a mai ”tâlhărit” puțin; Când a dat, la cap, la unii, S-a scuzat: ”Greu mă abțin”.
Iar apoi, cu-”mde mânare”, A vândut și fete, zeci, Câștigând și, des, la lupte, Pariind pe trucat-meci.
Camăta, ca bagatelă, O mai practica, ca ”moft”; Că-i plăcea ”recuperarea”, ”Hardă” , nicidecum mai ”soft”.
”Oț ales” și ”tare”-n vile, Și-n obraz, cam tot la fel, A ajuns ”curat”, cu ”spate”, ”Pro-slăv”-it ca plăpând ”miel”.
Promovat-urcat- numit, Ca ”ales de frunte”-n s/t/at, Și-a întins cu-ncrâncnare, Tentacule-n lung și lat.
Caracatița umană, Cu ”tunari” desăvârșiți, A stors ”țara” ca pe-o pară, Prin nevolnici pripășiți.
Căscând gura în prostie, Cu to/n/ții l-au adulat, Când le-a fost pus, ”nou”, în față, Cu ”stare” și prespălat.
Mai ”colțoși”, la minte, unii Au făcut gura mai mare, Dar, ”scrâșnind” numai din vorbe, N-au fost, de nimic, în stare.
Babele, și cu blesteme, L-au blagoslovit, se pare, Căci, ”lovit” de bunăstare, S-a ”trezit”… că-n cot îl doare.