”Bruma de trăire”

-stăpâna-

(melodie ca… dorul din nou mă poartă…)

Dorul mă înfioră, Când scumpe amintiri, De candide trăiri, Revin ca rătăciri.

Iubirea adormită, Sătulă de vorbit, În sufletu-mi zdrobit, Iar gândul mi-l frământă.

Urgia părăsirii, Într-un oftat prelung, Al chipului ce-l plâng, E un blestem al firii.

În mintea-ncețoșată, O văd, o simt, o vreau, Și, însetat, iar beau, Plăcerea vinovată.

Extazul mă cuprinde Și simțurile fierb, Ca-n trupul unui cerb, Ce, ciuta, îl ”aprinde”.

Cu ochii-nchiși, Lumina, Ca taină o percep, Și plâng, căci nu pricep, De ce-mi ador Stăpâna.

Durere… fericire… E crud destinul meu, Căci sunt uman, nu zeu, Cu-o ”brumă de trăire”…