Bucurii

-Moș Nicolae-

Lacu-și ”stinge” răsuflarea, Valuri mici încremenesc; În cristale, depărtarea, Face totul pitoresc.

Gheața-n maluri se înfige Ca o stâncă în pământ; Lacul nu mai poate plânge; Lacrimi n-are pentru Sfânt.

Este chiar Moș Nicolae, Cel iubit de copilași; Mai un an, venea pe ploaie, La poznașii drăgălași.

Dar acum, cu geru-n cârcă, Greu, și daruri, să mai ia; Totuși, bun, ca-ntotdeauna, Dulciuri, tot le va mai da.

E un moș iubit de țâncii Ce-l ”așteaptă”-n” zori de zi; Vor ”găti” pantofi, ghetuțe, Și-altceva ce-or mai găsi.

Bucuria lor e mare, Ca și-a mea, de vrei să știi; Când dedici viața doar muncii, Vrei, atunci, ca ei, să fii… * (pt. Alex)