Brad cu corb și făr-de om

-ofrande-

Cerul stoarce norii negrii, Lacrimi curg pe trist pământ. Liniștea e tulburată Doar de-al corbului ”cuvânt”.

Umerii de brad se-nclină Ca-ntr-o rugă pentru vii; Frații lui se zbat în râpa ”Destrămată”-n plină zi.

A alunecat versantul, ”Răscolit” prea mult de om; El e ”răstignit” pe stâncă, Doar cu ”vina” de-a fi pom.

Chinul lui e până-n margini; Rădăcini atârnă-n gol. Cârâind, a consolare, Lângă el se-așeaz-un ”sol”.

Nu-l alungă, îl cunoaște, Vine-ades pe stânca lui; Stă, privește, și așteaptă, O ”ceva”, ce-n viață nu-i.

Când a fost? Nu ”ține” Timpul, Cu ”soroc”, în amintiri; Croncăne idei ”lugubre”, ”Rămas bun”?… Sau răzvrătiri?

Lung privesc în ”jos”-ul sumbru… Valea-i un deschis mormânt; Trunchiuri, cuiburi, pui și ouă, Sunt ”ofrande”-n ”scump” pământ…