Birul florilor

Rupte din straturi, florile plâng; nimeni n-aude, sufăr… le-strâng.

Grindina cruntă, din glie le-a smuls; viață sunt totuși, de au, sau n-au puls.

Moartea le ține, neagră și rea; cine-i de vină, și cine o vrea?

Frânte petale, căzute-s din zbor; soarele iese, rănile dor.

Vaietul scade, norii se duc; cântă, a jale, singurul cuc.

Timpul se scurge în freamăt de zi; ”veștede” Clipe, au fost și vor fi.

Pun, cu-ntristare, un fir lângă-alt fir; florile, astăzi, dau cerului bir.

O, sunt frumoase, și-aș vrea să le țin; sufletul plânge, văzându-le-n chin. … Seara, buchetul, cadou l-am făcut; ce mulțumire… cât le-a plăcut…