Ce e bine... ce e rău

-Adevărul, na!-

Ce e bine?… Ce e rău?… Relativ e totul; Viața pare-un lucru bun, De o ”simți” cu cotul.

Animalele discern Foamea, de mâncare; A ucide e corect, Dacă sunt în stare.

Nu au legi, cu sens ”impus”, Nici norme ”pro scrise”, Ce justifică, oricând, Speranțe ucise.

Animalele, în plus, Au o calitate: Ce au rău, fățiș e-așa, Și nu pe la spate.

De ucid o ”viață”-s rele, De ”ucid” doar ierburi, nu-s; Ce e viața, ce e moartea? Oare care-i mai presus?

Viața ”cere” mult, ca trai, Moartea însă ”dă” la toți; Adevărul, oare, unde-i? Mai decide dacă poți.

Spiritul din legi precare, Ca în turmă e urmat; Acceptăm că, adevărul, Din ”cuvinte”, e ”format”.

Sunt, prin limbi și-nchipuire, Infinite-n felul lor; Pentru oamenii, adevărul, Pare altul… până mor.

Ce dispare-i transformare, Într-un altfel de-nceput; Omu-i limitat la moarte, Căci, mai mult, nu a putut.

Și-a ”călăuzit” trăirea După legi ”îmbârligate”, Adaptate, fără jenă, Intereselor ”pătate”.

El le spune ”adevăruri”, Și bagă-n aceeași ”oală”, Și umani, și animale, Și orice, ce viața ”scoală”.

Tot ce crește este viață? Chiar și-un mineral-cristal? Da, de-i dreaptă judecata, E o parte din ”Total”.

Din nimic, nimic n-apare, Dar, din ce există, da; Simplu, sau complex e, totuși, Adevăr …sau nu… ei, na!…