De, ban... Da, dă!

Debandada e în floare; Greu e s-o mai încâlcești. Izul greu parcă te doare; În miasmă viețuiești. Viața e teren de curse; Pași, târșeli și tropote. ”Capsele” de ură-s puse; Voci încep să freamăte. Simbioza-i neplăcută; Calzi umani și rece fier. Și gândirea-i ruginită; Glasul e ”cănit” în ger. În idei adesea sumbre, Conștiințe se-njosesc. Într-o lume, mai mult umbre, Ce-i normal, nu-i și firesc. Certurile sunt curente; Chiar ”la modă”, poți să zici. Reguli sunt, dar sunt absente, Când cuvinte devin ”bici”. Vrei nu vrei, intri în ”horă”; Taci și vezi ce nu auzi. Nu au mamă și nici soră; De nu știi, nici nu acuzi. Ce e interzis de lege, Opțiune-i pentru ei. Când ocup-un post ca lumea, Se transformă-n pui de zei. Rar se plânge câte unul; Nu i-au dat, și lui, destul. Altul, ieri, dăduse ”tunul”, Iar azi se dădea fudul. Împărțeala-i cu gâlceavă; Banu-i strict chivernisit. Cei sărmani, ca pură pleavă, Prind doar vânt aerisit.