Ispite i.a

Într-o țară-”ncăpătoare”, Cu excese fel de fel, S-au ”trezit”, din nepăsare, Un Cocoș și un Cățel.

Cocoș-Ilă Desfrânat, cu creasta-”ncinsă”, Se uita, febril, prin jur, Și, dând roată, cu privirea, Se ”dădea” masculul dur.

Găinușe-gospodine, Cu ceva în cap, sau nu, Se împiedicau din cale, Exclamând, cu jind: ”Vai tu!…”

Altele, nu prea cu jenă, Se apropiau, râzând, Cârâind verzi și uscate, Pofticioase și în gând.

Câte una, năzuroasă, Când pleca, cum se-ntorcea, Nu că ar fi fost ne bună, Ci că ”spatele”-i plăcea.

Ce a fost în curtea mare, Aș putea să povestesc, Dar nu țin ca, prin detalii, Potența să v-o jignesc.

Cuțu-Lache Ofticat pe cel ”în pene”, Numai piele cu mici oase, Se uita, cu jind, ”probabil”, La Cățe-lelele ”atrase”.

Prefăcându-se că-i pasă, De decență, o-”ntorcea”, Și-l certa pe ”ne-obositul”, Ce-un harem satisfăcea:

-Ești nerușinat vecine! Prea le ”iei” pe toate-n drum! Dragostea ta-i ”pre-făcută”; Nu-i cu ”foc”, ci doar fum, scrum.

Mulțumit de cele spuse, Chibzuind nechibzuit, Scoase-”agale”-o limba lungă… Ajutor… pentru… grăit.

Seara s-a lăsat agale Pe ”ispitele” obosite. Cu morala nu stau bine; Nu le judec… nu-s ”plătite”.