Mi s-a pus

-”ea”, arma-

-”Ea” m-a pus la încercare, Ferm convinsă, de-acceptare, Cu o ”rugăminte” simplă, Căci statea, la mine-n tâmplă. Ce dorea? Nimica toată, Să-mi las țărișoara ”baltă”, Și să fac ce ”ai ei” vor, Cât am chef ca să nu mor. Deci, cu mintea încă-n mine, Cugetam că, nu-i de bine, Mai ales, c-acuma, ”ea”, Ținea-n ”gură”, viața mea. M-a grăbit să mă gândesc, Și, de vreau să mai trăiesc, Să răspund cum-se-cuvine, Că ”Timp” n-are pentru mine. Sec mi-a ”indicat” o treabă, Ca s-o fac, cât mai degrabă, Că-i utilă pentru ”ei”, ”Puii” lor de dumnezei. Mi-a mai dat și ”libertatea”, Să visez, că-mi voi lua ”partea”, Cert plătită, chiar ”frățește”, Chiar de ei… Doamne ferește! Nu prea mă ”trăgea” s-o fac, Dar m-a ”deșteptat” un ”țac”, Și o presiune mică, Chiar în ceafă, pentru ”frică”. Deci, ”convins” cu ”fiermitate”, De cea ce-mi stătea ”în spate”, Nu am acceptat să mor, Și-am zis ”da”, pre limba lor. Am făcut… ce am putut; Și-am votat… cum au cerut; Și-am țipat… în gura mare: ”Avem țară… de vânzare!”. … -Asta-a fost, s-a ”plâns” vecinul, ce și-a ”înrolat” destinul, pentru-al nostru viitor, neștiut și-aleator, cu fața spre ”rusărit”, și, din granițe, ”sărit”(?)…