Minți ”pătate”

-”mucegaiul”-

Printre clipele străbune, Cu un iz de răutate, Se strecoară mucegaiul, Pro-”slăv”it, de minți ”pătate”.

Ca o cergă de cuvinte, Străveziu ca o minciună, Se întinde peste gânduri, Cert plătit, nu cu diurnă.

E venit de ”dinafară”, Trădători de neam să ”cate”, Și, să iasă-n față-ncearcă, ”Lovind” numai pe la spate.

Hrana lui e Libertatea, Celor ce-o hulesc, de-o au, Și-n huzurul ei, cu pietre, În crucea Dreptății dau.

Nu refuză nici pomana Demnității, de-i de ros, Ce ajunge, sluj să facă, Ahtiată dup-un os.

De Lumină se ferește, ”Mocirlit” de rea-credință, Și-n a inculturii noapte, Varsă spori, că-i cu ”put”-ință.

Liniștea îl înfioară; Urletele-i sunt pe plac. Vrea să ”bată” ceasu-ntr-una: Tica-toc și tica-”țac”.

În nedemnă părăsire, A ”căldurii” neamului, Oameni ”slabi”, își lasă vatra, Pentru ”mucegaiul” lui.