Prinsă în polei, lumina

-fațada de mormânt-

Gheața-mbracă-n smalț realul, deschizând, pe crusta-i balul ielelor destrăbălate, cu iubiri de foc turbate, ce, negând alte valori, sorb splendoarea din culori. Prinsă în polei, lumina, înfrățită-acum cu tina, se tot zbate în zadar, sub al gerului calvar, să facă în el un pliu, să salveze-un pic de viu. Lung privesc, fără plăcere, feeria de durere, cu o Clipă-nsingurată, în tăcere încrustată, care, chiar de-ar vrea să stea, Timpu-n ”trapul” lui o ia. Pacea pare chiar deplină, Pe glia fără de vină, Care geme, ca pământ, Sub fațada de mormânt, Dar ținând, la sân, o ”viață”, Mică, vie, ca speranță… *