Respectul de sine

-clasa ”sub-ființă”-

Într-o țară c-un popor ”demn”, de mai mult bine, s-a ”decis” că-i interzis, ”Respectul de sine”.

Mulți ”sub-puși” au aclamat, că-i scutea de multe, și, că-n loc să mai gândească, puteau doar s-”asculte”.

Nu mai trebuiau, respectul, altora să îl câștige, și, prin vorbă și prin faptă, să ”tragă” spre a-l atinge.

Fără griji, puteau, cu ”semeni”, orice vor să ”grohăi-ască”, și-n morala fără norme, deci ”mocirlă”, să trăiască.

Puteau spune ”verzi și-uscate”, ca minciuni de rea-voință, chiar de-ar fi ”tratați”, de unii, că-s din ”clasa sub-ființă”.

Se puteau ”con-place”-n pofte, decadente, dar formale, decăzuți din stirpea oameni, în sictir, spre animale.

Copleșiți de-”orice se poate”, nărăveau la ce n-aveau și urlau, de neputință, în oglinzi, când se priveau.

Au ajuns ”multiple fiare”, ca ”unelte”-n mâini de hoți; unii spun că și-”omni-male”… Mai discerne, tu, de poți.

Anii au trecut, respectul, ca sclipiri de jar, s-a ”stins”; s-a întins ”Umbra Tăcerii”, peste un popor învins.