Slujbaș în slujba ”vreri”

-ispășiri… ca la noi-

Sluj nu face la comandă, Ci din voia lui, mereu; Cu spinarea-ncovoiată, Să fii ”drept”, e tare greu.

Ferm convins de-a lui ”putere”, Se complace-n orișice; De ”cântă”, la șef, în strună, E c-o face pentru-orice.

Cu tâmpenia ascunsă, Delicat, după priviri, Se răsfață-n voia sorți Condus numai de ”porniri”.

(Limita de sus e pusă, Undeva, mai spre pământ Și, să o discern, vezi bine, Că degeaba mă frământ).

Cu cuvinte alandala, Cu sensul, ades, murdar, ”Bagă” toți petenții-n boală; Pân-la ”Bos”, el e ”pândar”.

Lefegiu în slujba ”vrerii” Celui ce puterea-o are, Nu ia mult, ci doar atâta, Cât poate, ce vrea, să care.

A făcut, la școala vieții, Curs primar și facultăți; A-nvățat și ploconeala, Strictă, fără ”libertăți”.

Și-a ”permis”, ”ajuns” să ceară, Sau pretindă, dacă vreți, Să fie egal cu ”domnul” Ce-”atârna” pe-ai lui pereți.

Pus la punct, ”câmpii” că-i bate, Nu doar putina cu apă, A rămas uimit, s-audă, Că pământul se și sapă.

N-avea noțiuni concrete, De-arături, cazma și sapă, Căci, doar vorba-o folosise, La colegi, pentru vre-o groapă.

A ajuns pe drumuri, ”țapul” Șefului… bun de legat; N-a ”plătit”, cum se cuvine, Căci, deja, era bogat…