Un ”altul” la rând

Cât poate să-nghită, pământul flămând… E doar cugetare, în ”plânset” de gând.

În scâncetul vieții, o ”umbră” s-a ”dus”; mai mult loc, sub Soare, nu e la ”apus”.

Lumina se frânge, în lacrimi târzii. Rămâne-amintirea în ”foșnet” de zi.

Trist, Cerul se-ascunde în fragedul nor. Durerea e ”surdă”, la țipăt de dor.

Se scurge trăirea, în Timpul ”bolând”. Nimic nu e veșnic; m-așez, calm, la rând…