Țară-”aparte”

el Avea ”scaun”, om ”sus-pus”, Priceput la toate, Inclusiv la tuns de vaci, Și muls porci de lapte.

O avea și cu prășitul Țiglelor pe case, Ca să nu spun de aratul, Peștilor din plase.

Cu gândul mereu pe ”ducă”, Dup-un post bine plătit, Evita cu tact morala; De bun simț, era ”scutit”.

Ce făcea, nu prea ”dregea”, Și-o lăsa, deci, ”baltă”, Mulțumit că-i lăudat, După bani, nu faptă.

Conștient că ”locu”-i sfânt, Sau ”sfințit”, de oameni, ”Tămâia” tot ce ”călca”, Inclusiv dragi semeni.

O dădea cu ”oiștea-n gard”, Des ”convins”, că-i bine, Și-și ținea ”boii” în jug, Numai pentru sine.

Nărăvit la ce poftea, Căci putea pretinde, Lua, cu gândul de-a uita, Ce… și cât… de unde…

Azi așa, și mâine iar, Punând bine ”botul”, Îmbuibat cu ”te-miri-ce”, L-a ”săpat” un

altul ”Potrivit”, c-avea ”peșin”, ”Sluj-baș” cu ”putință”, A tot dat, nu s-a sfiit, Cumpărând ”credință”,

De la ”Ixși”, ce ”mane-vreau”, Legi, ca să ”cont-eze”, Și ”deștepți”, se pricepeau, Și minți să ”păteze”.

Ce-a urmat e un ”normal”, Ca-ntr-o țară-”aparte”, Unde ”altu”-ajunge ”el”, Ș.a.m.d. (Și-așa mai departe)