Țara-casă

-un ”oareșcine”-

Într-o țară-casă, Cu pereți jilavi, Comanda, odată, Oare cine, sclavi.

Nația-ndoită, După bunul plac, Se plia la ordin, Cum zicea el ”Oac!”…

Plictisit s-audă, Plânsul general, Oferea sictirul, Propriu, personal.

Cu bună-voință, Prompt, la cei uimiți, Le dădea, vre-o două, Peste ochi cerniți.

Cu milă ascunsă, ”Împărțea” și bice, Ferm convins că, sigur, Nu o să le strice.

Când murea vreo-unul, Se ”spăla pe mâini”: -Așa a vrut viața… … Casa-i și cu ”câini”…