Țara goală

-pseudofabula turmei-

Pe un câmp de țară goală, Căci, prea mulți, și-au ”tras” în ”oală”, Rătăcea o turmă bleagă, Încercând ciorba s-o dreagă, Cu o mână de verdeață, Cam uscată, fără ”față”, Și cu-n pic de apă chioară, Din mocirla de ocară, Ce-nsemna, în trai ”barbar”, Noroc ”chior”, cu ”carul” chiar.

Hămesită, stafidită, Cu speranța ofilită, Se uita, cu jind, în zare, La un lan întins, pe care, Cu tam-tam și rea voință, Că-aveau ”pofte”, și putință, ”Scumpe” animale-n clică, Cu-”aripate”, fără frică, Făceau totul harcea-parcea, Cum războiul face pacea, Și, ce-aveau voie cărau, Iar ce nu, tot îl furau,

Căci așa avem la noi, Țară-n țară, câmpii cu oi, Ce, chiar vor, peste hotare, Să o-”ntindă”, pe ogoare, Dar tot dau de haturi ”trase”, Cum se spune, pentru ”oase”, Consfințite-n legi ”forma le”, Deci de ”formă”, cert ”ban-aleee”…

Seara a venit și viața Patrupedă s-a retras, Cu un gust amar în gură, Bun prilej de-njurătură, Dacă ar fi fost ca noi, Nu doar vaci, și oi, și boi, Care-n mintea lor decența, O simțeau ca ”impotența”, De-a gândi rău de umani, Frații lor, țărani sărmani, Și-a rămas, în golul zării, Pustiit de corbii țării, Câmpul patriei iubite, Nu cu țara înfrățite, Căci așa e pe la noi: Unde-i unul, nu sunt doi…