Trăiri lacustre i.a

-riscul căderii-

Alte zile, alte nopți, ”Îngropate”-n apă; Norii, Cerul îl răzbună, Turnând ca-ntr-o groapă. Umezeala intră-ncet Și în conștiință; Lumea mocirlită-njură, Necrezând că-i cu putință. Doi cotoi, ”murați” din plin, Pripășiți pe-aicea, Se ”contrează”-n miorlăit; O mâță e pricea. Puradeii de căței, Mari de-aproape-o lună, Zac, pleoștiți, într-un coteț, ”Tremurând”, când tună. Vrăbiile-ngrămădite, Ciripesc ciufute, Că nu pot, să-și facă treaba, Țopăind prin curte. Guguștiucul guraliv, Părăsit de soață, Se întreabă, ce o vrea, Coțofana ”oață”. ”Cucu-ind”, cert, a ”pustiu”, Cu mândria fleașcă, ”Cenușiul”, încrezut, Vrea pupăza ”pleașcă”. Mierla, ruginie-n cioc, Și cu țolul negru, Fluieră, ceva spunând, Despre-un ”el” integru. Să-nțeleg, nici nu încerc, Căci am mintea-n ceață, Și aud noi cârâieli: ”Mama ei de viață!”… Poposiți pe-un ram, ”murați” Doi corbi se revoltă, Supărați, că ciori, nu sunt; Duse-s la ”recoltă”. Nu-nțelegeți ce nu vreau; Lumea nu-i la sapă. Poftele, în buni și răi, N-au ”intrat” la apă. Mulți săteni sunt încântați; Munca-i amânată. ”Geme” cârciuma din deal; Țuica-i vinovată. Ploaia i-a ”bătut” în cap; ”Tăria” la minte. Burta-i umezită-n șpriț; Ca în Rai se simte. Pe la case, mișună, Neveste și fete; Unele se ”învârtesc”, ”Deștepte”, nu bete. Cine, cum, și cam ce fac, Știe numai satul; Ca excepție, mă rog, Află și bărbatul.

Să nu-l plângeți, căci, și el Garduri ”sprijină”… și rabdă. Șipcile sunt șipci, se rup; Riscă, în păcat… să ”cadă”.