Zile ”reci” de țară

de trudă Zi de zi, năvala Orelor-lumină, Și-a pierdut din forță; Toamna stă să vină. Pe un drum de care, ”Îngropat” în gropi, Trec oameni cu vite, În ochi, cu mici ”stropi”. De la praf pesemne, Sau de la ”răbdat”, De foame, sau ”multe”, De ce-a fost ”prădat”. E un timp, când mila, E ca vântul șui; Nu îl vezi, și trece, Ca speranța-n cui. Viața-”nghesuită” În luni scurse-n ani, Are o ”scofală”, Netradusă-n bani. Scârțâie” lung traiul, Într-o zi normală; Recompensa muncii, E, la fel, ”ban ală”. Nimeni nu se-”apleacă”, La scâncetul vieții; Călcată-n picioare, E în pragul morții… * de toamnă Zorii se ridică În pioasă rugă; Soarele-și arată, Fața clăpăugă. Bruma, răsfățată De o ceață rece, Plânge când se scurge, Căci nu vrea să plece. Aerul ”subțire”, În gerul în toi, Arde răsuflarea Și obrajii goi. Frigul intră-n oase, Ca-ntr-o pernă moale. Flendurite frunze, Flutură a jale. Pe copacii, rușinea ”Golului”-i apasă; Rabdă, ca și omul, Altă zi geroasă. Cu ”ne-volnicie”, Umbre mici, ca-n ”boală”, Intră într-o o curte, Păzită de-o școală. *