Vremea ”vremurilor” noastre

-”plecați” de soartă-

Crengi plecate-n soartă, Plâng, a renunțare; Cruci sunt, azi, pe cerul, Ce coboară-n zare.

Viața nu le poartă De grijă-n ”mormânt”; ”Vremea” e de vină, Sau omul ”flămând”.

Iarna e haină, Cu omul sărac; A rupt, din grădină Ultimul arac.

Cu cartofi, o oală, Fierbe chinuit; Pâlpâie-abia focul, De ger ”obosit”.

Pe tavan, lumina, A ”orbit” și ea; ”Arde” doar curentul Pe sub ușa grea.

Geamurile-nguste, Cu flori s-au ”ornat”; Obloane-nvechite-n Noapte, le-au ”trădat”.

Ziua-i fără nume, Ca alta la fel; Geme și speranța-n Ruga către El…

E o casă veche, Cu, la fel, ”stăpâni”; Prea ”plecați” de soartă, Greu cred în minuni.

Scârțâie lung ușa, Și ea ”oblojită”; -Ai ajuns la creangă? Și vocea-i ”sfrijită”…