George RogozPoezie și proză

De minte și… atât

Bariera vițeilor

-d-ale noastre-

Pe un drum ”pudrat” cu tineri Vițeluși, căzuți pe jos, Cam ”pătați”, de-orice ”culoare”, Și cu-obraz-prezentul ”ros”, Am ajuns la ”bariera”, Ce ducea spre viitor, Și-i oprea pe cei ce-n viață, Erau simplii trecători. Un ”străin”, cu plete albe, Ca un El necunoscut, S-a mirat, de ce, acolo, M-am întors, deși-am trecut. I-am răspuns, direct în minte, Fără-a spune ceva nou, Că el cunoștea mai bine, Soarta unui simplu bou. Dându-mi seama-apoi, că-n vorbe, Gândul pot să mi-l rostesc, Lung privind la barieră, M-am făcut că mă prostesc, Și sperând, că-n starea aia, N-oi rămâne-n timp firesc, Chiar am întrebat, blând, candid, Cât mai costă… să plătesc. M-a privit cu-nțelepciunea Unuia ce-un prost privește, Arătându-mi că, el, clipa, Și ironic o trăiește:

-Ești bătrân, și știi prea bine; Nu-i făcută pentru tine. Poți să stai, dacă n-ai treabă; Viața n-o ”consumi” pe grabă. -Da, dar ”vițelușii”-așteaptă… -Pot să treacă, după faptă. -Țipă și nu vor să tacă… -Liberi sunt, ce vor, să facă. -Nu prea se pricep la muncă… -Drum se face și prin stâncă. -O consideră prea ”seacă”… -Au și dreptul… să le placă. -Au doar pofta să trăiască… -Lenea n-o să le priască. -Statu-n staul nu-i învață… -Sensuri multe… zi pe față! -Educație… și carte… -Pune și activitate. -Ce nu știu, nu-i deranjează… -Dorm pe conștiința trează. -Au, că d-aia sunt umani… -Prea visează doar la bani. -Unii au părinți bogați… -”Zac” prea mult, și-ajung ”stricați”. -Alți-au mame duse-n ”state”… -Greu să cari viței în spate. -Mult prea mulți, viața-și ”târșesc”… -”Buruieni”, în trai, ”prășesc”. -”Cultivați” nu sun nici ei… -Ai ”Lumină”, dac-o ”bei”. -Dar au mintea ”odihnită”… -Doar cu ”vorbe”, nu-i ”trezită”. -Preț nu pun pe slove ”goale”… -Ignoranța e puf moale. -Plapuma e tot mai scurtă… -Le ajunge pân-la burtă. -Ce-i în ea, și sub, e totul… -Asta au, atât ”pun botul”. -Dar tot vor, și vor, și n-au… -D-ai și aicea stau. -Bariera, nu plăcerea… -Le ”trezește” cumpătarea. … -Ce e ea, de fapt, străine? -Conștiință… Cea de sine…

Vreți morală? Uite n-am! Nu sunteți, cu mine ”neam”; Fabula-i doar pentru noi. Bariere-aveți și voi… *