De vă minte

-nu mulți și cei mai mulți-

De vă minte popa-n sat, Că el e ”alesul”, Să vă ”ducă vorba sus”, Vă ”duce cu preșul”. Legături, Domnul n-a vrut, Intermediare; Să se roage, unde vrea, Poate fiecare. Între oameni, El a pus, Semn d-egalitate Și, din mila Lui ne-a dat, S-avem ”bunătate”. Din iubire ne-a făcut Și, în noi, desigur, A sădit-o, ca pe-un pom, Cu floarea în mugur. A udat-o, din belșug, Cu a vieții apă, Și-a crezut în omul sfânt, Dincolo de groapă. Din păcate, noi, copaci, Tăiem, răi, pe față, Pentr-un efemer belșug, Și-un coșciug, ”pe viață”. Dar, să revenim la popă, Și-a lui ”datorie”: Nu ne face un favor… Ia, destul, ”simbrie”. Scuze-mi cer, că nu am spus, Încă dinainte, Că, nu mulți, mint ca ”aleși”… Cei mai mulți, au minte. *