”Îmbuibați”... cu viață

Rătăcit într-o ogradă, Alergând un fel de ”pradă”, Un cățel mic, zgribulit, Cugeta cam aiurit: -N-am mâncat de-o zi, sau două, De când a-nceput să plouă, Și acum, înaripata, A sărit, dincolo, poarta. Ce mă fac, că sunt lihnit, Orișicât, azi, m-am căznit Să câștig ceva prin ”muncă”, De la zburătoarea-pruncă? Puică e, ”făcută” bine, Dumnezeu cum de-o mai ține, Fragedă și-ncântătoare, Și cu pene pe oscioare, De mă ling și-acum pe bot Și tot rabd, de nu mai pot. Tot oftând, neîmpăcat Că iar prânzul și-a ”stricat”, Și-a pus coada-ntre lăbuțe, Și-a pornit după căruțe, Căci era cățel de șatră, După care, mulți, cu-o piatră, Aruncau la întâmplare, Fără multă cuget are. Și stăpânii lui răbdau, Și foamea nu o ”trădau”, Că-i erau fideli supuși, De vâltoarea vieții duși, Când încolo, când încoace, Nelăsând zările-n pace, Rămânând liberi-stăpâni, Peste ei, și peste câini, Peste câmpul cu mac viu, Peste vântul din pustiu, Romi trăind ne-”ncătușați”, Doar cu viață ”îmbuibați”. *