”Înverzesc” morminte

Mama-și plânge fiul, la război, plecat. Soția se roagă; lacrimi au secat. Doi copii se joacă; pistolu-i de lemn. Trage și… nimica; nu rămâne semn. -Te-am atins! se-aude. Cazi, ce te foiești! Surioara râde; mai crede-n povești. -Mi-a spus chiar bunica; numai răii mor. Eu sunt zâna bună… de tata mi-e dor.

Undeva, departe, cer îndoliat. Fulgerul lovește, în pământ, turbat. Gropile-s comune; multe, pentru toți, Țărâna îngroapă, vii, pe bucăți. Scapă și un tată; alții-s ”amintiri”. Oare-i ”tatăl nostru”? multe… pomeniri. Este doar războiul; pacea s-a ”uitat”; Pare-o cergă neagră, pe timpul ”pătat”.

”Înverzesc” morminte, udate de fii, Sfințite de mame, plânse de soții. (Ucrainei, care ne apără și pe noi) *