Mai bine-n hora libertății
-de minte și…-
Din viață luați ce e frumos și bine, Cu sufletul, cu ochii și cu mintea, Și nu cu gurile, de pofte pline, Sau mâinile, ce-și ”văd” doar ”partea”! Când luați ceva, lăsați în urma voastră, O vorbă bună și-o purtare demnă, Căci nu pui mărăcini, în a trăirii glastră, Ci flori de mai, de vară și de toamnă! De le-oferiți cu inima deschisă, Cu înțelegere, respect și stimă, Veți evita, ca soarta indecisă, Să vă îmbie la un dans pe sârmă. Mai bine să jucați în hora largă, A celor liberi în cuget și purtări, Decât pe ”sus”, un ”brâu”, cu-o ”targă” Anexă la ”căderi” și la ”mutări”. *