Masscarada ”mediei”

-pata-

În jungla umanoidă, Rage ”media” la ”mase”, Căci plătită, pe ”de-a-ndosul”, Vrea, ce ”vrea” să ”bage”-n case. Urletele ne-abătute, De la calea de extaz, Masacrează știrea, omul, Cu piciorul pe grumaz. Vrea ca plebea să gândească, Strict în limita năucă, Pân-la care, osanale, Poate-n voie să aducă. Să înghită tot nărodul (Zici norod? Oricum popor) Calm, lăturile lătrate, De-orice ”coadă de topor”. Cum? De câine? Se prea poate; Pe sub șefi, sunt mulți dulăi, Interpuși să ”prindă” soarta, Într-un joc cu zurgălăi. Nu sunt clopoței, ci zale, De lungi lanțuri poleite, Ca, cuvinte-n legi pompoase, Fără spirit, găurite. Trepăduși, cu verso-față, Saltimbanci, pe sfori legați, Joacă-n piesa ”De-a pomana”, Și-s, cu bis, la vot strigați. Cine-i cheamă, e-o ”ne-știre”, Pentru-un muritor de rând, Ce înjură, ”cum-se-cade”, Des și dur, dar doar în gând. ”Masscarada” vine, vinde, Vechi idei, în straie noi, Colorate-n fel și ”chipuri”, Pentru cei prostiți, nu voi. Pe ecrane curge miere, Ce, doar cu privirea-o lingi, Ca pe bună-starea-n viața, Vărgată cu-nchise dungi. Unii spun că-i o-nchisoare, Liberă la infinit, Unde, să ajungi, ai dreptul, Fără-a fi, cu timp, hrănit. Până-atunci, trăiești prezentul, Cu necazuri plămădit, Ca să-ți ”crească” viitorul, Cum vor ei, de osândit. El, ca palidă lumină, Cunoscut în for, ca ”Vaii!” Adaptează-n ”sec”, proverbul: ”Crapă si(n)gur (de nu) unde dai”. Dar, oricum, n-are-a contează; Mor bunici fără nepoți. Neamul ”seacă”-n lipsa ”vieții”; Asta e, dacă-atât poți. ”Lăbărțată”-n vorbe-”alese” Cu migală, ca să doară, Soarta altora se vede ”Măcinată” ca la moară. Ce rămâne-i ”praful care-i, Aruncat în ochi de prost, Care crede, cu-ndoilă, Că TeVe-ul are-un rost.

Cam ca mine, lângă mine, Viața-și plânge-ncet, de milă, C-a ajuns, o ”vai-de aia”, Pe ecranul demn, de silă. Resemnat, privind la mâzga Încontinuu revărsată, Îi șoptesc, a consolare: -Nu tu, oamenii-s ”o pată”… *