Mor eroi necunoscuți

-Ucraina-

Limpezi, ochii de copiii, Mă privesc dintre ruine; -Noi, aicea ne-am născut?… Nu mă simt prea bine…

Dărâmat e Cerul, dărâmat Pământul. Prin ruine umblă, obosit, doar vântul. Din văzduh, durerea, a picat cu foc. Trăirea, gonită, n-a mai avut loc. Catacombe sumbre, casele-au atins. Copiii-n iubire, de mame, s-au ”stins”. Șerpi de foc și ură, pe străzi s-au întins. Arzătoare torțe, haine au aprins. Sfârtecați, copacii, gem deși n-au guri. Se-”ncleștau” cu frații, neștiind de uri. Florile, în parcuri, sunt doar pe morminte, Multe-s ofilite; viață nu se simte. Au pierit mulți tineri, lângă tații lor. Cu inima frântă, și soții mai mor. Spălat, pe ruine, sângele-i de ploi. Cândva, chiar aicea, am putea fi noi.

Luând ce-i mai ”fraged”, Moartea se răsfață; ”Umflată”, nu pare, ”sătulă” de Viață. *