Nostalgii în prag de toamnă

-viața-n ”umbre trecătoare”-

Când noaptea își revarsă tăcerea printre flori, iar razele de lună pudrează blânzii nori, când lanul se alintă pe unduiri de șes, iar râul în meandre sărută prundul des, când susurul de undă încântă-un mal de lac, iar vântul se răsfață în trestii care tac, când liniștea-i trezită de-un fâlfâit stingher, iar pasărea plăpândă se-ascunde-n alt ungher, când crângul își ascunde copacii-n centrul lui, ca să vegheze cuibul cu-o mamă și-un mic pui, când frunzele-și iau zborul, spre nori, în vânt hain, și cad, ca cergă arsă, cu dor de Cer senin. când îmi reneg trăirea, ca simplu dar de-a fi, și-aștept în van Lumina, ce vine doar din zi, când Timpul se oprește și înapoi se uită, și vede doar neantul, nu calea cea bătută, când visul se destramă, de mine plictisit, iar o idee-apare, în gândul obosit,

văd Viața cum se zbate în ”umbre trecătoare”, ”umani” numai în ”vorbe” naive sau ”murdare”, ce o închid în cușca cu pofte ”lucitoare”, și uită de-a ei mamă, Natura-”nfloritoare”. *