Prea-scumpa viață

-burnița-

Oricât aș vrea să caut, ceva frumos afară, Nu pot, căci e ”mocirlă”, cam ca la noi(,) la țară, Căci cerul plânge-n lacrimi, în ”mocănească” ploaie, Și, cam normal, pe stradă, duhnește-a om și zoaie. Din gropile perene, se-aude-un plescăit, Suav, ca vocea ”dulce” de-”ales” cam ”gângăvit”, Și-n șanțul fără mijloc, cu capătul ”uitat”, Se scurge-o murdărie, ca dintr-un s(t)at ”pătat”. Privind în jur, cu jenă, la multa ”fleșcăraie”, Ca viața prinsă-n hora, cu ”jocul” la ”bătaie”, Cu inima-”ndoită”, tot caut vre-o ”cărare”, Ca un uman, bun-simțul, ascuns în minți ”vulgare”. La început, cu grijă, pășesc onest, curat, Și nu fac ”pleosc!”, ca tontul, până nu sunt ”murat”, Și-apoi, ”acrit” desigur, ”dau” cu ce am în ”baltă ” Și-mi ”iau”, ca tot românul, ”răs-plata” pentru ”faptă”. Ce vreme urgisită… Ce viață de ”doi-bani”… E și-așa scumpă, totuși ? Să mai ”lăsăm”?… Din ani?… *