Pre-alegeri

-a fi fără a fi-

Am pornit prin s/tat aiurea, Doar cu pofta de-a ieși, Cugetând că, ironia, Pot să o mai las o zi. Voia bună, fiecare, Și-o găsea în plin-pahar, Întristându-se oleacă, Că erau alegeri rar. Nea Mitică, ”împănatul”, Drept, cu-n băț, în mână doar, Se bătea, în piept, cu vorba, Căci avea, la limbă, ”dar”. Se dorea ”slujbaș”, ”pe cinste”, Și tocmea ”stătenii”-n birt, Promițând, pe ”îndoială”, Că va face berea spirt. Tușa Leana, și moș Nae, Cam zâmbeau, sub-înțeles, Mormăind: ”Fără sămânță, Cum de vine la cules?” Îi țineau isonul însă, Doi ”stăteni”, ce beau de zor, Sugerând, în gura mare, C-ar fi bun și pentru ”For”. Căci așa numeau ei locul Unde se ”parla” în vânt, Și se parla-mințea-n voie, De ce-i ce au fost… și sunt. În consens, ”băteau” mulți toba, Despre ”ce credeau c-ar fi”, Chiar jurându-se, pe bune, Că n-ar zice, ”de n-ar fi”… Unul slab, cu ”slava”-n gură, Și ca limbă și ca Cer, Își tot ridica în ”aia”, Alesul cu-”opinci de fier”. Căci ”țăranul”, ca purtare, Sute de hectare-avea, ”Smulse”-”împrumutate”, ”luate”, Când ”dreptatea” nu-l ”privea”. Dar plătind ”înaripate”, Ca, ”culoare” cam la fel, Chiar de greu ”trăgea”, putin ță, Alți-aveau și pentru el. Ca de obicei, ”băuta”, Vorbele-a ”încins” treptat, Lăsând ”baltă” adevărul, Cum era, murdar, pătat. … Am plecat, cu voia bună, Risipită-n patru zări, Ferm convins că… ”Răsăritul răsare și-n alte țări”… *