Pocăi-s-ar ei, ca noi

-cum ”merge” Treaba-

Doamne, eu m-aș pocăi, Să îți spun și ce nu știi, Și de mine, și de alții, Ce ne iau, în dinți”, ca ”frații”, Noi de-o parte, ei de alta, Că, legi bune, are ”balta”, Nu c-ar fi murdară-n sine, Ci, în trai, fără rușine. Despre noi, ce pot să zic, Ca hârtia să n-o stric, Că suntem cam păcătoși, Ignoranți și vanitoși, Cu simțurile înăcrite, Și ideile ”strivite”. Ne rugăm ades la ei, Mari aleși, din ”mărunței”, Noi, ca noi, și ei ca ”zei”, Nu ca-n Biblie, doar trei, Căci, în Stat, și Trinitatea, Democratică-i ca noaptea, Asta-n sens ”de loc” de veci, ”Luminată”, ca în beci, ”Încălțată”-n vorbe ”grele”, Cu adaosuri de ”piele”, Cu relații suspus-jos, Și ”tocmeala” pe din dos, Și cu ”plata” pe măsură, Pentru cei ce ”dau” din gură. Sunt ”măreți”, șefi și ”șefuți”, Slabi, înalți, și înspre ”buți”, Ce te ”plimbă”-ncet, cu vorba, Și cu ambră-ți umple ciorba… Nu-i corect? Nici nu credeam Că mă crede vre-un mirean, Că, ce-i ”bine”, la ”avuți”, Ajunge pe la ”desculți”, Căci, minciuni, cu pasul mic, De picior depind un pic, Și-ntrucât, prea scurt, îl au, Cam, cu puța-n baltă dau, Și atunci, cum să mai ”meargă” ”Treaba” bine, într-o doagă, Căci, în cergă, arătoasă, Nu pare prea ”sănătoasă”, Și, chiar poți să-i zici ”ne bună”, Când își pune-n cap cunună, Nu de spini, ca drept divin, Ci de lauri, din ”senin”, Fără-aține cont, c-un om, Face-un ”rezultat”, pe pom. Ăștia-n fond, suntem chiar noi, Răsfățați cu minți de soi, Pline cu de ”tot-ce-nu-i”, Și cu pofte, puse-n cui, Saturați cu ”oareșce”, Săturați de ”orișice”, Răbdători ca vita sfântă, Ce-i ”ascultă”, când cuvântă: -Răbdați-dracului! Ce-i greu? Vă văitați, cerșind mereu! I-auzim, ne-nfiorăm, Doar că duhul nu ni-l dăm, Și-am dori, ca pocăiți, Să-i vedem, ”invers”, smeriți, S-aud unul regretând, Că a fost și-odată bând, Sau c-a scos bolnavul, sadic, Chiar când se văita, la medic,; Și c-a dus, la aprobat, Cererea, prompt, imediat, Sau că, din greșeală, doi Au vorbit frumos cu noi, Și au spus chiar ”dumneata”, Sincer, fără-a regreta, Sau cu jenă, abătut, A răspuns și la salut, Și, c-o treabă oarecare, N-a pus ”coada pe spinare”, Și, profund îndurerat, Că nu cerem, ne-a certat, C-a răspuns la telefon, Cu respect, ca unui domn, Și, din Ceruri n-a ”căzut”, Când ne-am plâns de ce-am văzut, Și, cu crâncenă răbdare, Asculta tot ce ne doare, Renunțând la ”Tu-Mă-Bă”, Când, cu ochii, de noi dă, Iar cu grijă neforțată, Chiar și-un zâmbet ne arată, Și, cu glas spășit de vină, Ne urează-o zi mai ”plină”.

Pocăiți de i-aș vedea, Și-n ”prostire”, de-aș ”cred ea”, Aș schimba viața-mi ”suspin”, Cu a lor, de ”dulce-chin”. Să-i aud și-n exprimare: -Să trăiți, și la mai mare! Dar ei nu mai cred în El, Iar eu nu sunt prost-de-fel, Și, ”trezit”, aud ”fâș-fâș”… ”Merge” Treaba-n Stat… târâș. *